Multă vorbărie în zona eticii şi a practicilor jurnalistice. Multe vorbe mari şi fraze sforăitoare despre „deontologie“ şi respectul faţă de adevărul faptelor.Multe comentarii acre sau răcnete vindicative legate de ideologia, partizanatul sau ideosincraziile propagandistice, într-un sens sau altul al ziarelor. Şi al ziariştilor. O meserie ca oricare alta. Dar care poate deveni destin, dacă e practicată cu pasiune, devotament şi sacrificiu de sine. Cîţi dintre noi mai facem ceva doar de dragul unei îndeletniciri/ arte/ meserii, aşa, simplu, emotionally involved, şi nu cu gîndul la salarii, bonusuri, prime, burse sau „prime de instalare“? Exemple multe la îndemînă. Jurnalismul şi jurnaliştii au devenit puncte de reper doar ale unui societăţi democratice. Altminteri, nu e decît simplă propagandă sau cult al personalităţii. Într-o dictatură, aparatul propagandistic este suficient, nu mai este nevoie de spirit de observaţie, de spirit critic sau de o corectă interpretare a faptelor. Vorbe. Despre ce vrem să glosăm aici şi acum? Toată lumea scrie la scrie la gazetă şi „combate“, mai mult sau mai puţin „tare“. Scrisul echilibrat şi bine informat nu are căutare, mai ales în presa românească. Dacă e vorba de o ştire pozitivă, nu interesează pe nimeni. Un doctor a reuşit o operaţie şi a salvat viaţa unui om. Ei şi, în clipa următoare are loc un accident cu o basculantă, pe şantierul autostrăzii Transilvania, şi mor cinci oameni. Asta da, iată o ştire de pagina întîi. Şi dă-i iar cu politicile ineficiente ale Guvernului Emil Boc, cu incompetenţa ministrului Transportului Radu Berceanu, cu situaţia dezastroasă a absorbţiei fondurilor europene şi cu starea şi mai rea din spitalele româneşti. Exemplele le avem la îndemînă. Ultimele găselniţe oficiale dezbătute de media autohtonă ar fi reformarea statului, modificarea Constituţiei şi readucerea pe poziţia de plutire a faim