Recunoastere. Cristian Bobar, presedintele FCM Resita, s-a ocupat de intregul proiect Omagiu. Resitenii pastreaza la loc de cinste fotografia lui Mircea Chivu Bustul lui Mircea Chivu va fi amplasat in incinta stadionului resitean la sfarsitul lunii mai. Statuia din granit si marmura va fi realizata in Austria si costa doua mii de euro. Mircea Chivu a fost jucator si mai apoi antrenor al echipei FCM Resita, echipa care a consacrat multi fotbalisti, printre care si fiul acestuia, Cristi Chivu. "A fost un om care a insemnat mult pentru fotbal, pe care suporterii il respecta atat de mult, incat au dat chiar si stadionului numele sau. Am considerat ca trebuie sa aiba si o statuie aici, la stadion, asa cum probabil va avea candva si fiul sau", spune Cristian Bobar, presedintele de la FCM Resita.
Chivu, leul italienilor
Cristian Chivu a fost ridicat in slavi de presa sportiva italiana dupa calificarea in finala Ligii Campionilor. "A luptat ca un leu. A patruns pe teren fara casca pentru a arata lumii curajul cu care va lupta Inter. A dat tot ce a avut in el, iar in finalul meciului, atunci cand Barcelona ataca poarta cu toti jucatorii, si-a pastrat mintea limpede", au scris italienii. Interistul va fi prezent la finalul lunii mai la Resita, unde se va dezveli statuia tatalui sau, Mircea Chivu, omul care i-a indrumat pasii spre fotbal capitanului echipei nationale.
Recunoastere. Cristian Bobar, presedintele FCM Resita, s-a ocupat de intregul proiect Omagiu. Resitenii pastreaza la loc de cinste fotografia lui Mircea Chivu Bustul lui Mircea Chivu va fi amplasat in incinta stadionului resitean la sfarsitul lunii mai. Statuia din granit si marmura va fi realizata in Austria si costa doua mii de euro. Mircea Chivu a fost jucator si mai apoi antrenor al echipei FCM Resita, echipa care a consacrat multi