Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la grătare în pădurea din spatele Lacului Sărat

Publicat in Vocea Brailei, vineri 30 aprilie 2010 ·

* Direcţia Silvică a fost de acord să desfiinţeze şanţurile care blocau căile de acces în pădure, după ce Primăria Brăila a promis că va încerca să menţină zona curată

* de 1 mai, brăilenilor veniţi la picnic li se vor împărţi saci în care să-şi pună gunoaiele, iar poliţiştii comunitari se vor asigura că aceştia vor fi folosiţi * primarul promite că în zonă se vor amplasa toalete ecologice şi rezervoare de apă

Una dintre cele mai frecventate locaţii de către amatorii de ieşiri la iarbă verde, pădurea din spatele Lacului Sărat, este din nou accesibilă brăilenilor, după ce Primăria şi Direcţia Silvică au convenit să facă un minim de amenajări, astfel încât acest loc de picnic să fie unul civilizat. Reamintim că în perioada Paştelui, Direcţia Silvică blocase cu şanţuri toate căile de acces în pădure. Măsura a fost motivată de comportamentul necivilizat al brăilenilor care uită să-şi strângă gunoaiele după ce îşi mănâncă micii şi se delectează cu manele la volum maxim. Directorul Direcţiei Silvice, Costică Vicol, s-a arătat dispus, totuşi, să redeschidă zona, cu condiţia ca Primăria Brăila să facă în aşa fel încât să nu mai rămână munţi de deşeuri în urma petrecăreţilor de week-end şi, pe cât posibil, să se asigure că focurile aprinse de aceştia nu vor provoca incendii care să facă toată pădurea scrum. Primarul Aurel Simionescu a luat notă de cererile silvicultorilor şi a promis că va lua măsuri, iar din câte se pare chiar are de gând să se ţină de cuvânt. În urmă cu câteva zile, s-a refăcut drumul de acces printre copaci apoi s-a procedat la amenajarea unei platforme asfaltate, astfel încât să existe posibilitatea lăsării autoturismelor la marginea pădurii. După cum ne-a declarat Simionescu, Primăria intenţionează ca, de 1 mai, să amplaseze acolo pubele pentru depozitarea deşeurilor. Tot de 1 mai, cei veniţi la picnic vor primi câte un sac de plastic în care

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum o ora
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 33 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°