Nr. 28/ 30 aprilie 2010
Recomandări privind prevenirea incendiilor pe timpul activităţilor de 1 Mai
Premergător şi pe timpul activităţilor şi manifestărilor organizate pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai, efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” vor fi angrenate într-o serie de activităţi ce au drept scop asigurarea nivelului de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste zile. Astfel se vor executa activităţi de supraveghere, la faţa locului, a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor cu public numeros şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite. De asemenea, s-au efectuat şi activităţi de control de prevenire la unităţile de alimentaţie publică şi cele de cazare turistice, în vederea depistării şi înlăturării neregulilor.
Având în vedere că cei mai mulţi cetăţeni petrec ziua de 1Mai la iarbă verde, specialiştii ISU „Dobrogea” recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber să ia următoarele măsuri preventive, astfel încât distracţia să nu se transforme în evenimente nedorite:
Ø respectaţi instrucţiunile personalului silvic;
Ø pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
Ø faceţi focul în locuri cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;
Ø nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
Ø nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
Ø menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în