* ADEVĂRUL
* "Deschideti porţile muncitorilor români!"
Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor, insistă ca ţările europene să-şi deschidă porţile pentru bulgari şi români. Comisarul a recomandat mai ales Berlinului să ridice restricţiile de pe piaţa muncii înainte de data-limită, mai 2012. El atrage atenţia că frica de "instalatorul polonez" este depăşită.
* "Suţele" lui Voicu au necazuri
Două dintre femeile politician pe care senatorul Cătălin Voicu pretindea că le sprijină pe probleme de Justiţie încep să aibă necazuri după arestarea protectorului lor.
Vicepreşedinta femeilor PSD, Ioana Cristea, a fost condamnată de Judecătoria Târgovişte la şase luni de închisoare cu executare pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, în cadrul unui proces privind infracţiuni împotriva Comunităţii Europene.
* Lista neagră a comuniştilor scoşi pe tuşă
Mulţi dintre politicienii vizaţi de legea lustraţiei nu se mai simt ameninţaţi de aplicarea actului normativ care urmează să fie votat de Camera Deputaţilor. După ce ani întregi a zăcut în sertare, proiectul este acum tardiv, spun cei aflaţi pe lista lustrabililor. Legea lustraţiei vine prea târziu, a fost opinia la unison a câtorva dintre social-democraţii care ar putea fi vizaţi de proiectul legislativ.
* Văcuţă cu ţâţe pe ceafă
Nu de ajutor au nevoie grecii, ci de un faliment din care să iasă cu un alt tip de organizare a statului. Dacă împrumuţi de la bancă 1.000 de euro, e problema ta. Dacă împrumuţi 10 sau 100 de milioane, e problema băncii. Suma minimă nu depinde decât de dimensiunea băncii. Şi cu cât e suma mai mare, eşti considerat şi tu prea mare pentru a cădea. Banca ţi-a dat banii din micile economii ale unei mulţimi de depunători. Căderea ta înseamnă sărăcirea lor.
* Explozia şomajului sărăceşte statul
Cheltuielile statului c