Au suscitat destule comentarii, în ultimii doi-trei ani, ediţiile dosarelor de urmărire ale intelectualilor, indiferent că a fost vorba de urmărirea avangardiştilor de către Siguranţă sau a lui Noica şi Cioran de către Securitate.
De mai puţină atenţie s-a bucurat dosarul lui Octav Onicescu, poate pentru că urmăritul a fost matematician, iar matematica beneficiază de o imagine aridă şi neinteresantă. Insă numai neinteresant nu se poate spune că este volumul de faţă, date fiind personalitatea lui Onicescu şi împrejurarea că, având de-a face cu ştiinţele exacte, Securitatea s-a aflat pe un teren minat, în care schemele de gândire „materialist-dialectică" şi „ştiinţifică", învăţate la orele de marxism-leninism, nu erau de folos.
Supratitlul volumului de faţă conţine, de fapt, două mici licenţe. Mai întâi, Octav Onicescu nu a fost discipolul lui Nae Ionescu, ci prietenul şi colaboratorul său, în mai multe cercetări de logică matematică şi statistică (inventariate, de altfel, cu minuţiozitate de către Dora Mezdrea, îngrijitoarea volumului, într-un aparat critic impresionant prin acurateţe).
In al doilea rând, el nu a fost urmărit doar de Securitate, ci şi de Siguranţa Statului, încă din anul 1935, asemeni multor intelectuali suspectaţi de apartenenţă la Mişcarea Legionară (documentul 2, p. 24 a ediţiei de faţă). Aşadar, o lungă istorie a suspiciunii, bazată pe simpla deducţie că, fiind un prieten al lui Nae Ionescu, nu putea fi decât
matematician legionar. Totuşi, ca şi Nae Ionescu, Octav Onicescu nu a fost niciodată membru al Gărzii de Fier, neexistând în arhive vreo dovadă a adeziunii sale (mai bine informată decât Securitatea, Siguranţa Statului certifica această non-apartenenţă în data de 26 mai 1938: vezi documentul 8, p. 30; asta nu împiedica instituţia să continue al supraveghea).
Aşadar, începând din 1
