În timp ce Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga judecă plângerea Serbiei împotriva declaraţiei de independenţă a fostei sale provincii, în Kosovo se desfăşoară mai departe un uriaş experiment pentru obţinerea unui stat funcţional. Pariul comunităţii internaţionale este extrem de ambiţios, ţinând cont de realităţile din teren.
Câte acte de identitate poate avea în buzunar un locuitor din Kosovo? Dacă găseşti o persoană amabilă, îţi poate arăta documente de pe vremea Iugoslaviei, acte emise de administraţia ONU, hârtii eliberate de la Belgrad şi, nu în ultimul rând, paşaportul noului stat Kosovo.
Saşa din Mitroviţa
Oraşul pare suspendat în timp, undeva pe la începutul anilor ‘90. În centru, viaţa comercială se desfăşoară la tarabele înşirate pe trotuar. Câteva restaurante şi berării, din geamul uneia îţi aruncă o privire autoritară Vladimir Putin. Proprietarul a ales o fotografie sugestivă cu premierul rus pe care a pus-o la intrare, gândindu-se poate că va atrage mai mulţi clienţi. Sârbii care constituie o masă compactă aici în Nord, aproape de linia de demarcaţie cu Serbia, văd lumea în stilul lor: statul Kosovo nu există, este doar o provincie a Serbiei aflată momentan sub administraţie străină. Mesajul răzbate peste tot. Pe ziduri, pe tarabe este scris foarte clar că administraţia internaţională trebuie să plece. Invariabil, mesajul este însoţit de o zvastică.
Şasa şi prietenii lui au înfiinţat o asociaţie juridică. Sunt tineri, între 25 şi 30 de ani, unii abia şi-au întemeiat o familie. „Kosovo este provincie a Serbiei, nu vom accepta niciodată altceva. Nu vrem ca la şcoală copii noştri să mai fie bătuţi de albanezi”, spune Saşa. Prietenii săi îl aprobă ferm, „niciodată, niciodată”. Albanezii la care face referire trăiesc în sudul oraşului, dincolo de râul Ibar. Cele două comunităţi sunt complet separate. Practic nu se întâlnesc, de
