Eventual, statul elen va fi forţat să părăsească zona euro, spune economistul
Potrivit acestuia şi problemele fiscale ale SUA vor ieşi la iveală
"Datoriile suverane mari vor duce la creşterea inflaţiei sau la falimentul mai multor ţări"
Datoriile suverane ale Statelor Unite, Japoniei şi Greciei vor determina apariţia unei inflaţii destul de ridicate sau vor duce la intrarea în faliment a mai multor state, a declarat Nouriel Roubini, economistul şi profesorul american care a prevăzut criza creditelor din SUA cu un an înainte ca aceasta să înceapă, relatează Bloomberg. "Sunt îngrijorat de avansul datoriilor suverane", a afirmat Roubini.
Acesta a explicat că investitorii precauţi încep să iasă de pe pieţele din Grecia, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi Islanda, însă, din nefericire, nu se întâmplă acelaşi lucru şi în cazul Statelor Unite. Scăderea ratingurilor din Grecia, Portugalia şi Spania a determinat investitorii să considere că criza datoriilor se va intensifica, iar pachetele de salvare de urgenţă vor fi necesare.
"În timp ce temerile privind falimentul statului elen cresc, Grecia este doar vârful aisbergului", a afirmat Roubini, adăugând că mult mai multe probleme fiscale vor apărea, iar avansul veniturilor din taxe nu va fi suficient.
"O zonă euro mai mică are sens"
Roubini mai consideră că Grecia, eventual, va fi forţată să părăsească zona euro, iar euro se va deprecia foarte mult. "O zonă euro mai mică are sens", a spus acesta, adăugând că şi aşa vor fi foarte multe dificultăţi de înfruntat.
De asemenea, Roubini mai este de părere că, eventual, şi problemele fiscale ale Statelor Unite vor ieşi la suprafaţă
Europa are nevoie de reducerea consumului
Economistul a mai declarat că SUA au nevoie probabil de creşterea veniturilor obţinute din taxe şi de reducerea consumului Guvernulu