* acţiunea a fost realizată de Prefectura Brăila
Ieri, Prefectura Brăila a trimis un transport de peste 11.200 de cărţi către Liga Studenţilor Basarabeni din România, în cadrul campaniei "Trimite o carte peste Prut". S-au strâns volume de la 28 de instituţii - asociaţii, şcoli şi licee şi persoane fizice. Apelul pentru a dona cărţi de literatură română şi universală, literatură pentru copii, enciclopedii, atlase, carte şcolară, istorică, pentru şcolile şi bibliotecile din Republica Moldova a fost făcut în urmă cu doar zece zile. Cărţile au fost preluate de Organizaţia Studenţilor Basarabeni Constanţa, din Liga Studenţilor Basarabeni din România şi au fost transportate la centrul de colectare de la Instituţia Prefectului Constanţa, de unde vor fi trimise în Republica Moldova.
Ele sunt destinate în special mediului rural pentru că acolo nu există un număr suficient de cărţi în limba română cu grafie latină, instituţiile lucrând cu cele editate înainte de 1989. * acţiunea a fost realizată de Prefectura Brăila
Ieri, Prefectura Brăila a trimis un transport de peste 11.200 de cărţi către Liga Studenţilor Basarabeni din România, în cadrul campaniei "Trimite o carte peste Prut". S-au strâns volume de la 28 de instituţii - asociaţii, şcoli şi licee şi persoane fizice. Apelul pentru a dona cărţi de literatură română şi universală, literatură pentru copii, enciclopedii, atlase, carte şcolară, istorică, pentru şcolile şi bibliotecile din Republica Moldova a fost făcut în urmă cu doar zece zile. Cărţile au fost preluate de Organizaţia Studenţilor Basarabeni Constanţa, din Liga Studenţilor Basarabeni din România şi au fost transportate la centrul de colectare de la Instituţia Prefectului Constanţa, de unde vor fi trimise în Republica Moldova.
Ele sunt destinate în special mediului rural pentru că acolo nu există un număr suficient de căr