Uniunea Europeană începe să se îngrijoreze în mod serios în legătură cu impasul politic din Albania, o situaţie de criză, de fapt, care durează de 11 luni, de la alegerile legislative din iunie 2009, contestate de Opoziţie. Vineri şi sâmbătă sunt prevăzute la Tirana manifestaţii ale Opoziţiei, precum şi altele orchestrate de Guvern. O analiză de Matei Vişniec.
Uniunea Europeană începe să se îngrijoreze în mod serios în legătură cu impasul politic din Albania, o situaţie de criză, de fapt, care durează de 11 luni, de la alegerile legislative din iunie 2009, contestate de Opoziţie. Vineri şi sâmbătă sunt prevăzute la Tirana manifestaţii ale Opoziţiei, precum şi altele orchestrate de Guvern. O analiză de Matei Vişniec (audio).
Europa are în acest moment destule dificultăţi mari, începând cu criza bugetară din Grecia şi terminând cu slăbiciunea instituţiilor sale reprezentative, dar iată că nu uită nici de problemele mari din ţările mici, precum Albania. O ţară care atrage rareori atenţia mediilor de informare occidentale. Acestea din urmă nu au omis însă să evoce această tristă aniversare, trecerea a exact 11 luni de când puterea şi mecanismul legislativ sunt paralizate în Albania.
Opoziţia condusă de Partidul Socialist contestă corectitudinea alegerilor de pe 28 iunie 2009, care i-au permis lui Sali Berisa să rămână în fruntea Guvernului, cu ajutorul sprijinului acordat de Partidul Socialist al Integrării.
În consecinţă, socialiştii boicotează lucrările parlamentare, prin refuzul de a participa la vot. Cum să avansezi pe calea reformelor în aceste condiţii ? Iată o întrebare pe care şi-o pune Bruxelles-ul, dar şi preşedintele albanez, Bamir Topi.
Agenţia France Presse reaminteşte în context că Albania şi-a depus candidatura în vederea intrării în Uniunea Europeană, albanezii visează să poată călători liberi în Europa chiar mai repede, aşa