Pentru al patrulea an consecutiv, perioada când natura se întoarce la viaţă este pentru membrii Clubului de Artă Fotografică al Medicilor din România (ARFOMED) unul de bucurie şi de sărbătoare personală, ocazionat de un nou vernisaj adresat tuturor celor care îndrăgesc artele vizuale. Periplul bucureştean început în 2007 în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină, continuat la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti în 2008 şi la Ateneul Român în 2009, poposeşte de această dată într-un alt loc special: Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“. (...)
Expoziţia de anul acesta Publicitate are un titlu simplu, dar grăitor: Apă, aer, foc, pământ. Ea va fi vernisată la 4 mai a.c., ora 18, şi va putea fi vizitată până la 14 mai, fiind o invitaţie la reflecţie, la visare, la jocuri de imaginaţie. Mediciiartişti provoacă privitorul la descoperirea simbolurilor aflate dincolo de ceea ce este evident la prima observare. Prin lucrările lor propun o călătorie spre elementele primordiale care ne înconjoară şi care ne-au creat.
Alături de medicii români vor expune, în cadrul aceloraşi teme, colegii italieni membri ai AMFI – Asociaţia Medicilor Fotografi Italieni. Trei dintre aceştia vor sosi la Bucureşti pentru vernisaj, în frunte cu preşedintele AMFI, dl dr. Danilo Susi. Se va realiza astfel cel de-al doilea „Gemellaggio“ al acestor organizaţii artistice. Prin aceasta se continuă în mod firesc o colaborare începută în urmă cu un an la Gala „Viaţa medicală“ şi dusă apoi în Peninsulă, cu o expoziţie despre care v-am informat la vremea respectivă.
Pentru al patrulea an consecutiv, perioada când natura se întoarce la viaţă este pentru membrii Clubului de Artă Fotografică al Medicilor din România (ARFOMED) unul de bucurie şi de sărbătoare personală, ocazionat de un nou vernisaj adresat tuturor celor care îndrăgesc artele vizuale. Periplul