Expoziţia mondială din Shanghai, China reprezintă un cadru potrivit pentru stimularea cooperării economice, astfel că România va fi promovată timp de şase luni pe două paliere importante: cel cultural şi cel economic, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Comisarul expoziţiei, subsecretarul de stat Ferdinand Nagy, a declarat astăzi la deschiderea pavilionului României: "Ţara noastră are o relaţie politico-diplomatică extraordinară cu China, iar cei 61 de ani relaţii diplomatice, care se vor împlini în acest an, ne obligă să întreprindem toate demersurile pentru a ridica relaţia economică bilaterală la nivelul celei politico-diplomatice". Participarea României la Expo 2010 şi construirea "Casei României la Shanghai" reprezintă un element important în atingerea acestor obiective.
Expoziţia Mondială Shanghai 2010 se va desfăşura pe durata a 184 de zile, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2010. Organizatorii EXPO 2010 se aşteaptă la participarea unui număr de peste 200 de ţări şi organizaţii internaţionale şi a unui număr de cca. 70 milioane de vizitatori.
C.P. Expoziţia mondială din Shanghai, China reprezintă un cadru potrivit pentru stimularea cooperării economice, astfel că România va fi promovată timp de şase luni pe două paliere importante: cel cultural şi cel economic, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Comisarul expoziţiei, subsecretarul de stat Ferdinand Nagy, a declarat astăzi la deschiderea pavilionului României: "Ţara noastră are o relaţie politico-diplomatică extraordinară cu China, iar cei 61 de ani relaţii diplomatice, care se vor împlini în acest an, ne obligă să întreprindem toate demersurile pentru a ridica relaţia economică bilaterală la nivelul celei politico-diplomatice". Participarea României la Expo 2010 şi construirea "Casei României la Shanghai" reprezintă un element important în atinger