Fara putinta de tagada si lucru consimtit unanim în sanul omenirii, "dragostea" este cea mai mare, cea mai sfanta si cea mai înalta virtute crestina a sufletului omenesc. In cea dintai Epistola a sa catre Corinteni, Sfantul Apostol Pavel înalta un adevarat imn de lauda iubirii dumnezeiesti ca model absolut pentru dragostea dintre oameni. Acesta a fost poate modul cel mai frumos cu putinta în care a fost înfatisata puterea dragostei în întreaga istorie a lumii: Dragostea "toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata !" (1 Cor 13, 7). Simtamantul cel mai potrivnic fata de simtirea dragostei îl reprezinta, categoric, "ura". Aceasta cunoaste nenumarate forme de manifestare, una mai învartosata si mai respingatoare decat alta; trei însa reprezinta culmea pe care o poate atinge nebunia unui suflet contaminat astfel si care constituie propriu zis "pacatul de moarte". Pornind de la învatatura Mantuitorului Iisus Hristos Insusi – "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii". (In 13, 34-35) – cel mai iubit Ucenic si Apostol al Sau, Ioan de-Dumnezeu-cuvantatorul scrie fiilor sai duhovnicesti: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau îl uraste, mincinos este!" (1 Ioan 4, 20) si iarasi: "Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni" (1 Ioan 3, 15). Este evident faptul ca astfel de afirmatii sunt valabile în primul rand în neamul crestinesc, pentru care "dragostea" a fost hotarata si lasata de Hristos ca pecete de recunoastere a modului specific de vietuire sociala pe pamant. La fel de adevarat este si faptul ca diavolul, vrajmasul întregului neam omenesc, recunoscand în virtutea teologica a iubirii de Dumnezeu si de aproape