Într-o ţară unde criza loveşte aproape numai în amărăşteni, iar polarizarea societăţii a atins cote inadmisibile, protestele au dimensiuni şi forme pe potrivă. Iar ziua de 1 Mai - nu-i o “sărbătoare comunistă”, ci o rememorare a luptelor muncitorilor americani, care au impus ziua de lucru de 8 ore, cu o plată decentă - e un prilej de exprimare în masă. Zgâlţâind scaunele demnitarilor şi chiar rejectând un Cabinet incapabil, care-şi hrăneşte liota de clienţi politici şi de rubedenii, dar trimite în şomaj ori reduce drastic lefurile salariaţilor de rând şi veniturile pensionarilor.
În România, sub bagheta unor lideri sindicali televizionişti, bicisnici ori, şi mai rău, marionete în aşteptarea unor foloase proprii, inclusiv funcţii guvernamentale, acţiunile de protest au aspectul slăbănog al unor plimbări la şosea, al ţâpuriturilor neconvinse, în ţarcul de la Muzeul Antipa, care nici nu trec prin geamurile de vizavi ale Palatului Victoria.
Azi, 1 Mai, tot o agendă ameţită. Ici, colo, câte un picnic. Sindicatele au zi liberă. Partidele de opoziţie? Care? Cele specializate în show-uri TV? Ponta vrea să împartă nu ştiu ce discounturi la restaurante. Vanghelie promite pentru azi o surpriză: o să se ducă împreună cu câţi amici va putea să adune în Piaţa Victoriei. Unde n-o să-l prea audă nimeni. Cu asemenea “proteste” cred că Boc a plecat şi el la vreun picnic.
