Viitoarea construcţie va trebui să se integreze în peisajul parcului, iar în acest spaţiu va fi amenajată o ceainărie sau o cofetărie.
Foişorul şi insula din Parcul Cancicov vor fi regândite, cel puţin pe hârtie, de arhitecţi. Şefii municipalităţii şi-au adus aminte că spaţiul de agrement are nevoie de modernizări şi au luat în discuţie posibilităţile de amenajare a lăcuşorului, acum secat, şi a insulei din grădina publică. Spaţiul lăsat în paragină în care în alte vremuri cântau fanfarele va fi refăcut printr-un concurs de soluţii.
„Am votat organizarea unui concurs de idei la care se pot înscrie doar arhitecţi. Ei pot propune un proiect de reabilitare a zonei, iar cel care va caştiga concursul va fi premiat cu 5.000 de lei“, a declarat Viorica Marcu, şefa Direcţiei Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Bacău.
Aceasta a precizat că arhitecţii vor trebui să respecte câteva cerinţe ale municipalităţii. Astfel, oficialii au cerut ca viitoarea construcţie să se încadreze perfect în peisajul ambiental al parcului şi să fie o unitate de alimentaţie publică. Chiar dacă edilii nu ştiu exact ce vor putea servi cetăţenii în viitoarea clădire un lucru este deja stabilit. „Sub nicio formă nu va fi restaurant sau discotecă. Ne-am gândit la o ceainărie sau la o cofetărie unde se pot servi prăjituri, sucuri sau îngheţată“, a mai spus Marcu.
Câştigătorul concursului va fi desemnat în vară
Băcăuanii sunt însă cât se poate de sceptici când vine vorba de reabilitarea lăcuşorului. Chiar dacă edilii au creionat deja pe hârtie viitorul spaţiului de agrement, băcăuanii se tem că lipsa banilor sau birocraţia vor face ca lucrarea să întârzie.
„Mi-aş dori ca acest lăcuşor să fie salvat şi să ne putem bucura de el aşa cum o făceam acum câţiva ani. Probabil lacul va fi reamenajat, ca şi Insula de Agrement, peste mulţi, mulţi ani”, a spus băcăuan