Orice drum începe cu primul pas. Care ar putea fi acesta pe drumul către reformarea ţării? România iubeşte geniile! Genii ale matematicii, muzicii, economiei sau fotbalului, dar genii să fie. Orice altceva este prea puţin. Cu cât aşteptarea până la apariţia personajelor mesianice e mai mare, cu atât ştacheta calităţilor pe care trebuie să le aibă un om ca să fie respectat este urcată mai sus. Am citit de curând în „Dilema veche“ un articol scris de un neamţ (

Orice drum începe cu primul pas. Care ar putea fi acesta pe drumul către reformarea ţării?

România iubeşte geniile! Genii ale matematicii, muzicii, economiei sau fotbalului, dar genii să fie. Orice altceva este prea puţin. Cu cât aşteptarea până la apariţia personajelor mesianice e mai mare, cu atât ştacheta calităţilor pe care trebuie să le aibă un om ca să fie respectat este urcată mai sus. Am citit de curând în „Dilema veche“ un articol scris de un neamţ (sau poate un român cu nume nemţesc) care descifra această paradigmă nesănătoasă în care trăim cu toţii, noi, românii. Conceptul genialităţii este singurul care ne mişcă. Orice se află mai prejos de nivelul de excelenţă ne lasă reci. Autorul articolului respectiv opina că totul ni se trage din clasele primare, de la programa şcolară mult prea încărcată pentru a ne permite să învăţăm cu adevărat de nota maximă. Şi mult prea plină de eroi şi genii, de la Decebal şi până la Eminescu. Lipseşte din educaţia românească respectul pentru lucrul normal, nespectaculos şi lipsit de strălucire, dar funcţional, durabil şi care nu dă greş. Avem străzile pline de Dacia, dar nu respectăm cu adevărat decât de la Ferrari în sus. Citită în această cheie, societatea românească se dezbracă de mistere mai ceva decât blondele din ziarul Libertatea. Avem printre cele mai multe taxe din Europa, dar şi o evaziune fiscală de top. Simţim în mare majoritate că ţara e bol