Nu. Şansele la mântuire nu sunt direct proporţionale cu cantitatea de salivă pe care o laşi pe icoane.

Dar fanaticii nu înţeleg asta. Ei continuă se se calce în picioare să atingă moaştele unui sfânt sau hainele unui popă. Trag de o prescură în toate părţile. Se împing la cozile pentru luat paşte. Au rafturi cu cărţi de rugăciuni şi participă cuminte la maslu. Se duc la biserică ca şi cum ar merge la şcoala primară, nu cumva să fie puşi absenţi.

Ei nu înţeleg pe oamenii care cred în Dumnezeu, dar nu pot să intre în jocul ăsta al icoanelor pătate cu ruj. Oamenii care atunci când intră într-o biserică, intră fără să le pese de care biserică este. Şi care preferă să meargă mai rar, atunci când simt, decât pentru a semna condica.

Ei spun despre noi restul că suntem depravaţi şi eretici.

Da, suntem vameşii. Iar voi sunteţi fariseii.

Noi suntem prostituata şi voi sunteţi cei care dau cu piatra.

Suntem foarte păcătoşi, ne place să facem dragoste, ne place confortul, avem amici şi de alte religii sau atei, dar nu încercăm să convertim pe nimeni şi nu vorbim în pilde şi versete.

Şi ne iubim aproapele acceptându-l aşa cum este. Nu asta contează până la urmă?

În loc să ne propunem să mergem în fiecare zi la biserică ne-am putea propune să intrăm mai des şi în azile şi orfelinate pentru a aduce alinare oamenilor de acolo. Sau să ne oprim pe stradă, în dreptul bătrânei care vinde flori pentru bani de pâine şi să o întrebăm şi de sănătate. În loc să pupăm icoane, ar trebui să ne întoarcem spre copiii sau părinţii noştri pe care probabil i-am neglijat şi care nu au mai simţit căldura sufletului nostru de mult timp. În loc să ne autoproclamăm credincioşi am puteasă facem mai mult bine.

Pentru mine un credincios adevărat nu e acela care spune despre el acest lucru. Nu e acela care se grăbeşte să îmi dea lecţii. Un credincios adevărat