Nota explicativa: aceasta este marturia unei croitorese in varsta de 141 de ani, pasionata de istorie.
Anul 2343. Romania. Sunt la Marea Biblioteca, ma uit prin putinele documente ramase dupa explozia din 2192, si nu-mi vine sa cred. 1 Mai, o zi in care micii, carnaciorii, friputurile ieseau aliniate frumusel la un ..gratar? Chiar asa era? Ce primitiv, ce atitudine primara, cata mizerie, ce mirosuri….
In vremurile acelea, romanii isi inghesuiau masinile ba la mare, ba la munte, ba la poiana sau la padure, isi apoi dadeau buzna in carnea pregatita “corect” pe cate un jar imbacsit de vreme sau de prea multa grasime? Asa erau romanii atunci? Asa se traia atunci? Era tara asta atat de prafuita? Nu-mi vine sa cred…
Azi suntem in 2343. Nimic nu mai e ca odinioara. Avem masini care merg singure, mancare face frigiderul doar apasand pe un buton, copilul meu e in clasa a 5-a la telefon, fiindca scoli nu mai exista, acum se merge la scoala prin telefon, poiana e virtuala, micii nu mai exista decat in cartile de istorie, iar 1 Mai e declarata de acum o suta de ani ziua Oamenilor.
De 1 mai, ziua Oamenilor, cel mai mult ne place sa ne imbratisam cu necunoscutii. Pe strazile pline de flori, si mai curate decat casele noastre din sticla, ne imbratisam cu drag si ne felicitam ca existam si ca ne bucuram. Ne mangaiem, sau daca nu, ne strangem mainile si ne privim in ochi, mandri ca in sfarsit in 2343 nu mai avem nevoie de cuvinte. Acum, ne putem citi gandurile, iar gandurile noastre sunt toate bune. Dupa 2200, nimeni nu mai gandeste urat pentru ca nu mai are de ce. Suntem intr-o alta lume, intr-o alta dimensiune, iar Omul este atat de evoluat incat uratenia si negativismul nu-si mai au locul.
Inca s-au pastrat niste obiceiuri de acum sute de ani, in sensul ca mancam specialitati de 1 Mai. Luam niste cosuri mici si asezam in ele ce avem prin case. In pa
