Ştiinţa întâlneşte astăzi, la Severin, pe Internaţional Curtea de Argeş, o victorie putând aduce liniştea în tabăra olteană. După eşecul usturător cu Unirea Urziceni, trupa lui Mark Wotte este obligată să câştige duelul cu argeşenii, pentru a nu-şi complica situaţia.
Internaţional este singura echipă pe care alb-albaştrii au învins-o în deplasare în turul de campionat, golul lui Dina aducând atunci trei puncte mari Craiovei. De tot atâtea puncte are nevoie şi acum gruparea din Bănie, pentru a scăpa de emoţiile retrogradării.
Cu 33 de puncte, elevii lui Wotte ocupă locul 11 în clasament, în timp ce oaspeţii au cu trei puncte mai puţin şi sunt primii deasupra liniei de menţinere în Liga I, cu un punct mai mult decât Pandurii.
Meci de şase puncte
Meciul devine astfel unul de şase puncte. Câştigi şi scapi de griji sau pierzi şi reintri în hora retrogradării, cum este cazul Craiovei, ori, în situaţia Interului, învingi pentru a mai spera la salvare.
„Vom face totul pentru cele trei puncte care ne-ar menţine şansele de salvare. Îmi doresc să marchez împotriva Craiovei, chiar dacă aici m-am afirmat“, spunea fundaşul caracalean al Internaţionalului, Cornel Frăsineanu.
După eşecul cu Unirea Urziceni, Universitatea nu-şi mai permite să piardă încă un joc acasă, mai ales că o aşteaptă meciuri grele, cu CFR Cluj şi Steaua. Wotte şi-a propus să câştige următoarele două partide, cu Inter şi Ceahlăul, pentru a sta liniştit pe final de sezon. „Cele două meciuri care urmează trebuie câştigate cu orice preţ. Nu avem altă soluţie“, a spus olandezul.
Revin Dilevski şi Iliev
Oficialii echipei s-ar mulţumi însă şi cu patru puncte din următoarele două jocuri, lucru declarat atât de patronul Mititelu, cât şi de noul delegat al echipei, Eugen Trică. Acesta vrea ca echipa să scape de griji şi pentru a mai pu