Jocurile clasice îi învaţă să relaţioneze, să-şi accepte frustrările şi să respecte regulile. Sursa: NORTHFOTO

O glumă care circulă printre părinţi şi internauţi spune că, astăzi, „De-a v-aţi ascunselea” se joacă în felul următor: copiii se pun pe Invisible pe Messenger şi unul îi caută în listă cu un program de spionare.

De fapt, oricât de tehnologizată le e copilăria, când se strâng la un loc prin parcuri ori printr-o sufragerie cu locuri bune de pitit, cei mici se pun pe numărat şi ascuns, iar după celebrul „cine nu-i gata îl iau cu lopata” începe căutarea.

„Cucu-bau”, „Baba oarba”, „De-a vaţi ascunselea”, „Podul de piatră”, „Leapşa” ori „De-a mama şi de-a tata” sunt jocuri probabil la fel de vechi precum omenirea şi se joacă pe toate continentele, într-o formă sau alta.

Dincolo de plăcerea celor mici, aceste distracţii mai aduc două beneficii: unele de natură educativă, altele de relaţionare, după cum spune psihologul Anca Munteanu.

Relaţionare faţă în faţă

Implicându-se în aceste activităţi de echipă, cei mici exersează relaţionarea, avantaj de care jocurile pe calculator îi privează. „Învaţă să ţină cont de ceilalţi copii, să-şi exprime opinia şi să le ceară ajutorul la nevoie”, precizează psihologul.

Mai mult, ei dobândesc diverse abilităţi şi deprinderi, învaţă să respecte reguli, să reacţioneze potrivit când câştigă ori când pierd.

COPILĂRIE

„Cucu-bau” şi „De-a v-aţi ascunselea”: teamă şi emoţie

Unele jocuri îi învaţă pe cei mici să-şi gestioneze frustrările, altele le provoacă emoţii sau le exploatează anumite temeri, pentru a-i destinde şi amuza spre final. Psihologul Anca Munteanu le-a analizat pe fiecare în parte:

„De-a v-aţi ascunselea”: jocul aşteptării

Este un joc ce provine din fostul „Cucu- bau”, pe care mamele