Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clauze impuse de UE în contractele cu banca

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Transparenţă şi explicaţii clare - acestea vor fi noile condiţii de care instituţiile creditoare din România trebuie să ţină cont în relaţia cu clienţii. În mai puţin de două luni va intra în vigoare o nouă directivă europeană care va proteja consumatorii de abuzurile băncilor printr-o informare mult mai riguroasă.

Tot mai mulţi clienţi care au luat credite de la bănci în anii din urmă au ajuns să nu-şi mai poată plăti ratele fie pentru că pe fondul recesiunii şi-au pierdut locul de muncă, fie pentru că ratele au crescut foarte mult de la un an la altul din cauza fluctuaţiilor de pe piaţa financiară. Unele bănci au practicat până acum un sistem abuziv de mărire a ratelor astfel încât unii clienţi s-au trezit că rata li s-a dublat după numai un an de zile.

Mai citeşte şi:

Finanţele se cam împiedică în buget

Peste mai puţin de două luni intră însă în vigoare o nouă directivă europeană 2008/48 care va proteja mai bine consumatorii. Reglementările din directivă ar urma să se aplice doar asupra creditelor de consum, dar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a făcut un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede ca aceste reglementări să se aplice inclusiv asupra creditelor ipotecare.

„Noi am venit cu propunerea ca această directivă să se aplice inclusiv asupra creditelor ipotecare", a declarat Mihail Meiu, director în cadrul ANPC.

Rate prea mari

„Am făcut un credit de 40.000 de euro pentru achiziţionarea unui imobil spre sfârşitul anului 2008 pe o perioadă de 30 de ani. Creditul avea o dobândă fixă şi atractivă în primul an de creditare, dar din al doilea urma să trec pe dobândă variabilă. Nu aveam cum să ştiu atunci cât urma să plătesc pentru că în contract scria ceva de genul că rata se va modifica în funcţie de condiţiile pieţei. Nimeni n-a reuşit să mă lămurească atunci ce înseamnă asta", a spus Ioana D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 41 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 57 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 53 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°