De multe ori, când intru în relaţii cu tot felul de doamne, domnişoare şi cucoane noi, am o senzaţie de "déjŕ vu". Mi se pare că retrăiesc, datorită clişeelor de tot felul, experienţe anterioare.
Cel mai des am auzit povestea cu "eşti al doilea bărbat din viaţa mea". Am auzit textul ăsta de la puştoaice, contabile între două vârste sau femei proaspăt divorţate. "Primul", de bună seamă, fusese un nemernic care le sedusese şi le abandonase, de la caz la caz, după o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Probabil, raţionamentul este că "al doilea" trebuie să se simtă şi să fie un tip culant, un fel de "tămăduitor al traumelor".
La un moment dat, o agăţasem pe Mirela, o tipă înaltă şi bine făcută, e adevărat, uşor incultă. Avea 28 de ani şi, după câte aveam să aflu ulterior din "surse colaterale", o experienţă sexuală bogată. După ce reuşisem să mă introduc oportun, pentru prima oară, în patul ei, mi-a zis următoarea chestie: "Eşti al treilea bărbat din viaţa mea!". Mi-am şoptit în barbă că face dezacorduri, dar măcar e originală.
Dezamăgirea a sosit în scurt timp, când mi-a explicat faptul că după o primă experienţă dezamăgitoare şi lungă, a mai fost unul care nici nu se pune, la un chef şi că ăla era cam pilit şi nici nu apucase să finalizeze. De aici a rezultat, spre dezamăgirea mea, că primisem "de facto" tot titlul de "al doilea".
REFUZUL POLITICOS
De-a lungul vieţii am mai întâlnit diverse specimene care îşi doreau, de fapt, doar o mică hârjoneală şi eventual un vermut, o atenţie, o măslină, fără să se concretizeze ceva în pat. În cazul ăsta, de obicei sunt folosite frazele tip pentru "refuzul politicos". Cel mai des am auzit chestia cu eterne regrete, vai ce moment nepotrivit, dar "tocmai mi-a venit ciclul". Mai există şi alte formule, de gen "nu vreau să facem dragoste din prima" sau "trebuie să ajung la mătuşa