Zoom Despre autor
Zoe Petre este istoric, publicist şi om politic. Profesor universitar de istorie antică, epigrafie greacă şi latină, Zoe Petre a fost decan al Facultăţii de Istorie, dar şi profesor asociat la universităţi cu renume din Franţa, SUA şi Marea Britanie.
Când am început să scriu Istoriile comestibile, nu m-am gândit că ele ar putea deveni un ciclu. Dar apoi mi-am dat seama că, deşi ştim, în principiu, că ne deosebim de cei pomeniţi de istoria mai apropiată sau mai îndepărtată în timp, puţini dintre noi au avut prilejul să reflecteze la asemănările şi mai ales la deosebirile dintre generaţii în privinţa unor obiceiuri atât de elementare cum ar fi hrana – zilnică sau, dimpotrivă, sărbătorească –, îmbrăcămintea sau podoabele, modul de a imagina şi înţelege curgerea timpului sau ţinuturile îndepărtate, zămislirea şi naşterea, viaţa şi moartea.
Cum istoricii ultimei jumătăţi de secol au descoperit că aceste experienţe universale oglindite în reprezentări particulare pot fi adesea mai grăitoare și chiar mai interesante decât războaiele sau intrigile de curte, voi încerca să evoc pentru lumea antică – în compania căreia mi-am petrecut o bună parte din viaţă – astfel de amănunte adesea uitate, cu speranţa că ele vor putea capta interesul cititorului de azi, nu doar ca anecdote, ci şi ca o cale mai puţin bătătorită către înţelegerea trecutului umanităţii.
Pâine vs. hrană „crudă”
Opoziţia definitorie pentru umanitate era, cum am mai spus, şi asta încă din vremea marilor epopei atribuite lui Homer, cea dintre oamenii mâncători de pâine şi fiinţele cu înfăţişare umană, dar care mâncau doar o hrană „crudă”, în dublu sens, fiindcă crescuse singură, fără contribuţia omului, şi fiindcă era mâncată aşa cum fusese culeasă: fructe de lotus care aduc uitarea, roadele unor cireşi sălbatici, ghindă şi jir, ori lapte de iapă şi brânz
