Cu ochii pe contorul Geiger-Muller, ortacii de la Crucea pot ieşi la pensie după 15 ani de muncă în subteran. Sursa: Vlad Stănescu
N-au trei ochi, nici patru urechi, nu le-au căzut dinţii sau părul mai mult decât altora, fac copii sănătoşi şi n-au mai multe boli decât noi, ceilalţi. Lumea spune că mor mai tineri. Şi ei spun la fel, dar nu există statistici în acest sens. Nu s-a demonstrat, ştiinţific, că maladiile pe care le fac ar fi cauzate de radioactivitatea la care sunt expuşi. Riscul, şi-l asumă de foame.
Minerii de la Crucea intră în fiecare zi la muncă, şase ore. Scormonesc prin maţele pământului să-şi facă norma zilnică de un metru cub de minereu de uraniu. Salariul „cârtiţelor” umane de lângă Vatra Dornei nu sare de 21 de milioane. După 15 ani pot ieşi la pensie. Care nu e mai mare de 1.600 de lei. Nepoţii lor vor afla dacă bunicii şi-au ales bine meseria. Cancerul, se spune, se transmite la fiecare a treia generaţie.
Drumul crucii
Şoseau urcă, paralel cu un pârâiaş de munte, în serpentine line, vreo şase kilometri, din centrul satului până la intrarea în mină. De-o parte şi de alta vezi vaci grase care pasc, neştiind ce se află în adâncimea pământului de sub copitele lor.
Din vârful unui munte, asupra gurii de mină de la poalele masivului Rarău veghează o cruce. De jos, pare meschin de mică, dar are peste trei metri şi a fost cărată cu cârca de minerii de la Crucea, judeţul Suceava. Singura exploatare mineră de uraniu funcţională din România. E crucea de la Crucea.
JERTFĂ
Tributul uman al ortacilor a atins cifra 18
Gheorghe Ciobâcă, Dumitru Grigoraş, Petre Trandafir... şi tot aşa pomelnicul continuă până la Cornel Buta. Sunt 18 şi reprezintă tributul suprem al minerilor de la Crucea pentru locul lor de muncă. Primul s-a prăpădit în ’79, cu patru ani înainte de înc
