Grecii sunt divizaţi între mânie şi resemnare faţă de terapia de şoc aplicată în ţară în schimbul unui ajutor financiar din partea UE, FMI şi BM, potrivit celor două sondaje publicate sâmbătă de presa din Grecia, informează AFP.Aproximativ 80% din persoanele interogate se opun reducerilor salariale în sectorul privat, dar 50,6% consideră că ajutorul FMI-ului, care recomandă aceste diminuări, este "necesar", potrivit unui sondaj al institutului Kapa efectuat pe un eşantion
Grecii sunt divizaţi între mânie şi resemnare faţă de terapia de şoc aplicată în ţară în schimbul unui ajutor financiar din partea UE, FMI şi BM, potrivit celor două sondaje publicate sâmbătă de presa din Grecia, informează AFP.
Aproximativ 80% din persoanele interogate se opun reducerilor salariale în sectorul privat, dar 50,6% consideră că ajutorul FMI-ului, care recomandă aceste diminuări, este "necesar", potrivit unui sondaj al institutului Kapa efectuat pe un eşantion de 1.256 persoane, publicat de ziarul pro-guvernamental To Vima.
Acelaşi sondaj arată că o majoritate de 62% dintre greci nu sunt de acord cu mobilizările împotriva austerităţii organizate în ultimele luni de sindicate. Aproximativ 80% dintre cei chestionaţi sunt favorabili reducerii numărului de funcţionari, din care jumătate se declară de acord cu noi reduceri salariale în sectorul public.
Pregătiţi "să coboare în stradă"
Un procent de 84% dintre greci consideră că "această criză este o ocazie de a merge mai departe", aşa cum afirmă guvernul de câteva luni. Premierul Giorgios Papandreu se menţine la o cotă de popularitate relativ ridicată, 42,7% faţă de 24,1% pentru rivalul său de dreapta Antonis Samaras.
Un alt sondaj, realizat de Institutul Alco pe un eşantion de 1.000 de persoane pentru cotidianul popular Proto Thema arată că, dimpotrivă, majoritatea grecilor,