Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma, cadou de nunta Nicusor o naseste pe fiica Sandei Ciocoiu

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Astăzi este zi mare în familia Ciocoiu. Sanda îşi mărită singura fată, pe Maria Cătălina.

Naşii tânărului cuplu vor fi Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi soţia sa. Cununia religioasă va avea loc la ora 18.00 la biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcăriei, iar felicitările, masa şi dansul, la restaurantul Colonadelor. Maria Cătălina Căpăţînă, fiica Sandei Ciocoiu din prima căsătorie, şi-a cunoscut marea dragostea în America. De altfel, cei care îşi vor uni destinele astăzi au şi locuit o vreme peste ocean. Însă, s-au decis că traiul acasă este mai bun şi au revenit în România, unde, potrivit unor surse apropiate lor, şi-au găsit rapid de muncă în trustul Conpress. Numai că, munca la patron nu este suficientă pentru o odraslă de mare afaceristă, aşa că Sanda Ciocoiu i-a cedat fiicei sale o firmă. În monitorul Oficial 1856 din 29 aprilie se spune că unicul asociat, Sanda Ciocoiu, i-a cesionat Mariei Cătălina Căpăţînă, născută pe 6 martie 1983, părţile sociale ale firmei Mara Construct SRL, cu sediul în Mihail Kogălniceanu, strada . Tomis numărul 23. Acelaşi act spune că Gheorghe Ciocoiu, tatăl vitreg al noii patroane, s-a retras din funcţia de administrator, lăsându-i locul lui Constantin Dima. Poate că firma a fost chiar un cadou de nuntă de la mama Sanda pentru odorul ei, Maria Cătălina. Reamintim că tinerii şi-au oficializat căsătoria sâmbăta trecută şi au sărbătorit evenimentul la restaurantul Scapino. Sanda Ciocoiu este vicepreşedinta organizaţiei municipale de femei a PSD-ului şi mare afaceristă. Potrivit Registrului Comerţului, femeia este implicată în SC Conpress Holding SRL, firmă în care a intrat în 2002, atunci când a preluat părţile sociale de la nimeni alţii decât Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Cu această ocazie, Sanda a fost numită şi administrator al business-ului, luându-i locul naşului Constantinescu. În ac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum o ora
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 32 minute
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 41 minute
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Accident grav în Sibiu. Un autobuz și un autoturism au luat foc în urma coliziunii pe o șosea principală

Adevarul acum 59 minute
Un autobuz şi un autoturism au luat foc marţi seara în urma unei coliziuni în trafic pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Cristian.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 3 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Miami

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (34 de ani, #101 WTA) s-a impus în primul tur al turneului de la Miami contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, #82 WTA), scor 6-3, 7-6(5). Sorana Cîrstea a fost condusă în tie-break cu scorul de 0-2, dar a revenit și a câ

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 3 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/7°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

0°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°
joi

4°/9°
vin.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-2°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°