Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Înmatriculări, despre bişniţa cu bonurile de ordine: „Nu mă interesează!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Reporterii „Adevărul de Seară“ i-au prins în flagrant ieri pe câţiva indivizi care vindeau bonurile de ordine de la ghişeele Sediului de Înmatriculări Auto din Pipera.

Citiţi şi

Bişniţă cu bonurile de ordine la Înmatriculări Auto

Bişniţarii vin de obicei de dimineaţă şi smulg din automat câteva zeci de bilete, iar la prânz, când oamenii trebuie să aştepte la coadă câteva ore bune, ei le vând cu câteva sute de mii de lei vechi bucata.

În lipsa unei reacţii din partea Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, l-am contactat azi-dimineaţă pe şeful acestei instituţii, Dan Moşescu. El s-a arătat însă foarte deranjat de tentativa noastră de a-i cere o reacţie faţă de ilegalităţile care se petrec în curtea Serviciului Permise. „Nu mă sunaţi acum. Este sâmbătă şi chiar nu mă interesează ce aţi scris în ziar despre Serviciul de Înmatriculări“, a declarat directorul Moşescu, înainte de a închide telefonul.

Fenomenul de comercializare a tichetelor a început în urmă cu doi ani, când Serviciul şi-a mutat sediul din Bucureşti, de pe strada Udrişte, pe Şoseaua Pipera.

Sistemul de stat la coadă de la noua clădire este unul mai eficient, în teorie, acelaşi care se foloseşte la multe oficii din străinătate.

Cu toate acestea, cititorii adevarul.ro au sesizat mai multe probleme pe care le-au întâmpinat la noul sediu. Gepelica Butanescu a propus o soluţie prin care s-ar putea evita bişniţa cu bonurile de ordine: „Ar trebui ca programărilre să se facă şi online cu nume“.

Robbes susţine că este inadmisibil ca la acest sediu ultramodern să nu existe formulare distribuite gratis la ghişeul de informare. „Mie, personal, poliţaii mi-au spus că li s-a terminat hârtia, iar ei aveau monitoare LCD la computere M-au întrebat de ce nu am descărcat de pe net formularele. Ce tupeu!“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°