Născută în noaptea aderării la UE, Ionela Nicoară, 3 ani, din Baia Mare, nu e primită la grădiniţa de lângă casă pentru că înscrierile s-au terminat mai repede. Părinţii din Târgu-Mureş se trezesc cu noaptea în cap şi se aşază la rând în faţa grădiniţei, ca să fie siguri că prind un loc pentru copiii lor.
Ionela Cristina Nicoară din Baia Mare, judeţul Maramureş, este printre primii copii veniţi pe lume după aderarea României la Uniunea Europeană: ea s-a născut la 20 de minute după miezul nopţii, pe 1 ianuarie 2007. La naştere a avut o greutate de peste trei kilograme şi a primit nota 10, în ciuda problemelor de sănătate ale mamei ei, Amelia Nicoară, care suferea şi atunci, ca şi acum, de semipareză.
Mai citiţi şi:
A început „vânătoarea“ de elevi
Preşcolarii, evaluaţi prin joc la limba engleză
Astăzi, micuţa Ionela nu are loc la grădiniţa de lângă blocul unde locuieşte. Mama fetiţei a vrut să o înscrie la Grădiniţa cu program prelungit „Otilia Cazimir" din Baia Mare, cea mai nouă şi modernă instituţie de învăţământ preşcolar din municipiu. Dată în folosinţă în anul 2008, grădiniţa a trezit rapid interesul părinţilor, care s-au luptat în fiecare an să ocupe unul din
locuri.
Ameliei i-ar fi fost de mare ajutor să-şi ducă fetiţa la o grădiniţă din apropiere, dat fiind că o creşte singură. „Nici nu m-am gândit că nu va exista loc şi pentru copilul meu la grădiniţa care e la o aruncătură de băţ de blocul în care locuim. Abia mă mişc. Dacă nu obţin aici un loc pentru Ionela, unde să o duc? Ce mă fac?", se întreabă femeia care, din cauza semiparezei, s-a pensionat pe caz de boală.
Au devansat înscrierile
Femeia a fost săptămâna trecută la grădiniţă, dar nu şi-a putut înscrie fiica. „Directoarea spunea că perioada înscrierilor s-a încheiat în 22 aprilie", spune Amelia Nicoară. În replică, directoarea grădiniţei, Ramona Tăm