Am batut la pas mare parte din situl expozitional atat in zilele dinaintea lansarii, cand strazile erau foarte "aerisite", dar si dupa - cand am vazut multimea de chinezi cata frunza, cata iarba. Opulenta si inventivitatea unor pavilioane contrasta cu simplitatea altora, amabilitatea unor staff-uri, cu indaratnicia altora. O imagine asupra unui glob pamantesc la scara mica.
Conditiile de securitate sunt foarte stricte, insa chinezii sunt destul de relaxati la filtrele pe care le fac la intrare. Sunt politicosi, iti zambesc, dar nu vorbesc engleza. Au invatat niste formule standard: "Thank you for your cooperation", iti spun dupa ce te-au scanat cu dispozitivul de detectat metale. Altfel, devin un pic impacientati cand iesi din rand. La propriu. Asteptand la filtre, noi stateam gramada, insa in spatele liniei galbene care nu trebuia depasita. Am obaservat insa ca sunt nelinistiti si tot insista sa stam in sir indian, unul dupa celalalt. E o disciplina pe care occidentalii nu o au. Nu suntem singurii care ies din rand, toti fac asa, insa ei sunt obisnuiti sa te aliniezi.
Nu mi-am explicat asta in primele zile, apoi, vazand soldatii care duc de mancare voluntarilor din situl expozitional, mi-am dat seama ca e o chestiune de disciplina. Acestia erau aliniati in sir indian si pe rand primeau in maini lada cu mancare pe care trebuiau sa o care spre pavilioane. Ordine, rigoare si conformism - acestea par principiile dupa care trebuie sa se conduca multimile, grupurile de oameni.
Este destul de greu sa comunici cu ei, pentru ca nu vorbesc limba engleza. Voluntarii, care trebuie sa ghideze oamenii, nu sunt folositori si celor care nu vorbesc engleza, pentru ca n-o prea stiu, chiar daca sunt tineri si am citit ca majoritatea sunt studenti. Am inteles ca sunt "angajati" cate doua saptamani, ca intr-adevar nu primesc niciun ban, ci doar un pranz