Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit în timp ce-i demonstra unei prietene cum rulează motocicleta sa

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Un bărbat de 35 de ani din localitatea Şirioara şi-a pierdut viaţa într-un accident produs în jurul orelor 12,00 în localitatea Unirea, în apropierea Bistriţei. Practic, motocicleta condusă de Mircea Oşan a intrat în plin într-un Citroen care a virat dreapta, pentru a intra într-o curte. Pasagera de pe motocicletă a scăpat miraculos.

Medicii au încercat timp de 45 de minute să-l resusciteze pe motociclist, însă toate manevrele au fost zadarnice. „Când am ajuns era în stop cardiorespirator, cu midiază, nu a răspuns la nicio manevră de resuscitare. Am încercat cu 20 de fiole de adrenalină, dar nu a avut nicio reacţie. Am continuat 45 de minute, era tânăr şi am sperat că poate-poate îşi va reveni", ne-a spus medicul Anca Vitusinschi, cea care a intervenit la acest caz.

Pasagera de pe motocicletă, o tânără de 19 ani, Andreea Măgheruşan, a supravieţuit accidentului şi a fost transportată în stare de şoc la Spitalul Judeţean. „La prima vedere avea doar câteva escoriaţii, şi era în stare de şoc. Examenul tomografic va arata dacă are alte leziuni. A avut noroc cu casca", spune medicul.

Motociclistul era şofer de tir

Mircea Oşan, bărbatul care a murit astăzi în apropierea Bistriţei, era şofer de tir pe rute internaţionale şi potrivit vecinilor săi tocmai se întorsese dintr-o cursă externă. Dimineaţă a dorit să-i arate cum merge motocicleta nepoatei unei vecine, Andreea Măgheruşan, căreia s-a oferit să-i facă o demonstraţie. „Era şofer experimentat şi mergea bine şi pe motocicletă. Mergea cu motocicleta chiar şi la părinţi, lângă Orşova. Nimeni nu s-a gândit că i s-ar putea întâmpla aşa ceva", explică primarul Viorel Chirlejan, vecin cu bunicii motociclistului mort. Potrivit poliţiştilor vina producerii accidentului i-ar fi aparţinut motociclistului care nu a sesizat că maşina din faţă semnaliza virajul la dreapta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°