Noul reality-show difuzat în fiecare luni la Kanal D este realizat cu fonduri puţine, dar cu multă voie bună la filmări. Adaptată după un format de import, emisiunea românească moderată de actorul Florian Ghimpu mizează pe comicul de situaţie creat de tăticii deghizaţi în dădace pentru copiii lor.
Produs de Creative Vision Broadcast (CVB) pentru Kanal D, „Tătici cu lipici" reprezintă o transpunere în cheie autohtonă a show-ului „Undercover Dad", difuzat de BBC. Conceptul este deja cunoscut: un tătic voluntar se lasă cosmetizat şi se deghizează în femeie, după care, timp de două zile, este dădaca propriilor copii.
Spre deosebire de britanici, explică producătorul Silvia Leonte, „tăticii" români nu îşi permit să recurgă la măşti din latex, dar echipa de machiaj îşi dă totuşi silinţa ca travestiul să fie cât mai veridic şi, mai ales, de nerecunoscut pentru cei mici. Deghizarea durează aproximativ jumătate de zi şi devine, în sine, unul dintre punctele de atracţie ale show-ului.
Florian Ghimpu şi Petrișor, în faţa „rulotei de tortură“
„Românul este actor"
Transformarea tăticului în „mega-nanny" include toată suita de „torturi" la care se supun doamnele în numele frumuseţii: epilat, machiat, aplicat unghii false, gene şi lentile de contact. De aceea pare puţin probabil ca nişte domni fără anumite probleme de identitate să accepte cu entuziasm un asemenea tratament.
Alin Matei, director de casting, oferă însă o altă perspectivă: mulţi tătici doresc să ia parte la emisiune pentru amuzament. „Românul este actor", explică Matei, care consideră că unul dintre puţinele lucruri care nu ne lipsesc este simţul ludic.
Transformarea începe cu unghiile false
„Teza" se dovedeşte corectă: domnul Petrică, taximetrist de marfă, intră în joc fără efort. Se amuză, îşi împărtăşeşte cu nonşalanţă opiniile pentru cameră