Primăria Slatina vrea să construiască în oraş o centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice din conversia energiei solare.
Pe serele primăriei de pe strada Tudor Valdimirescu vor fi montate 5040 de panouri fotovolateice care vor transforma energia solară în energie electrică.
Valoarea totală a acestui proiect pe fonduri europene este de aproximativ 46 000 000 de lei, contribuţia primăriei fiind de 3 245 000 de lei. “Administraţiile publice trebuie să înceapă să şi producă, nu numai să consume. Chletuim 20 de miliarde de lei vechi pe an pentru plata energiei electrice aşa că această investiţie se va amortiza în maxim trei ani. Acest proiect va avea ca rezultat scăderea cu aproximatov 1088 tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon”, a explicat Minel Prina, administrator public în cadrul Primăriei Slatina.
Energia electrică produsă va fi utilizată exclusive pentru consumul propriu şi ar putea acoperi sistemul de iluminat public stradal. “În apropierea centralei nu se vor afla monumente ale naturii, arii protejate, specii ocrotite de floră şi faună şi nici monumente istorice. Se vor crea şi locuri de muncă în timpul execuţiei şi exploatării acestei centrale”, a precizat Prina.
Deşeurile transformate în energie verde
Primăria Slatina are ca partener în acest proiect grupul CEZ. „Noi am dat deja avizul de principiu pentru a solicita fondurile pentru acest proiect şi vom sprijini Primăria Slatina în toate demersurile pe care le va face şi după obţinerea finanţării. Îi vom acorda tot sprijinul pentru că producerea energia verzi este foarte importantă pentru Grupul CEZ“, a spus Ştefania Ispas, purtătoarea de cuvânt a CEZ Slatina.
Şi deşurile slătinenilor vor fi transformate în energie verde, primăria asociindu-se cu firma SC Delta Invest SRL, din Braşov pentru a construi o fabrică de tratare a reziduurilor de la halda de g