În urmă cu mai bine de un deceniu, într-o noapte de insomnie am luat hotărârea (nu foarte fermă) să nu mai citesc biografii, profund dezamăgit de câteva lecturi din domeniu. Nu m-am jurat că nu voi face asta vreodată, sunt destul de superstiţios. Au trecut câţiva ani şi am descoperit o lectură care mi-a stârnit ambivalenţa, rubrica "O viaţă pe zi" publicată pe net de Dicţionarul Oxford de biografie.
Strict limitat la cei născuţi în Marea Britanie şi care îşi dorm somnul de veci prin cimitirele Regatului Unit, dicţionarul s-a dovedit a fi de obicei o lectură profund somniferă, rareori înviorat de istoria unei personalităţi deosebite. În masa amorfă de farmacişti, autori de manuale şcolare şi predicatori, nobili mărunţi si comercianţi de anvergură, exploratori şi militari, sclipeşte din când în când (foarte rar, ce e drept) câte un personaj exotic.
Până acum, cel mai interesant (pentru mine) erou al vremii sale mi se pare Eustatiu Călugărul, trăitor între 1170 şi 1217. "Călugărul" nu este nicidecum o poreclă, Eustatiu a fost pe rând călugăr în ordinul Benedictinilor, căpitan de vas şi pirat. Era fiul lui Baudoin Busket, un nobil din comitatul Boulogne. A studiat magia neagră la Toledo, în Spania.
La întoarcerea acasă hotărăşte să devină călugăr la Mănăstirea St. Samer, aflată în apropiere de Calais, pe care o părăseşte pentru a încerca să răzbune asasinarea tatălui sau, eveniment petrecut în 1190. Unele mărturii documentare ne arată că, pe la 1200, Eustatiu era un important ofiţer (seneschal) al contelui de Boulogne, Renaud de Dammartin. Peste doar patru ani, cei doi intrau într-un conflict care avea să ducă la dezertarea lui Eustatiu.
O biografie romanţată, aparţinând unui poet anonim din Picardia, redactată cândva între 1223 şi 1284, descrie în amănunt aventurile lui Eustatiu. Acesta se ascunde prin codri, se deghizează
