Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diagnosticată cu tetrapareză spastică, Noemi are nevoie de oameni cu suflet mare

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Fetiţa de cinci ani şi jumătate trebuie să urmeze tratament în Ucraina. Pentru a-i asigura şedinţele absolut necesare de kinetoterapie, părinţii au început să-şi vândă bunurile pe care le au în gospodărie.

Noemi Grozav este o fetiţă mai mult decât frumoasă. Cu ochi mari şi gene lungi, priveşte cu zâmbetul pe buze orice străin care trece pragul camerei sale. Este mult prea mică pentru a realiza situaţia în care se află. Născută prematur, a fost axfisiată la naştere. Deşi medicii trebuiau să-i facă mamei sale cezariană prima dată s-a prezentat la spital, într-o zi de vineri, acest lucru s-a întâmplat abia duminică, mult prea târziu, şi copila a rămas fără oxigen.

Când a văzut lumina zilei a avut numai 1.550 de grame şi a fost nevoită să stea internată două luni pentru a ajunge la 2.200 grame. Părinţii săi susţin că în fişa clinică de externare scria că este complet sănătoasă, însă la un an au văzut că nu este aşa. Nu mai învinovăţesc pe nimeni. S-au resemnat cu gândul că unicul lor copil a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. După mai multe vizite în diverse spitale din ţară, părinţii Ion şi Corina au aflat de existenţa unei clinici de recuperare în Ucraina. Dacă mulţi români caută în Vest soluţia problemelor medicale pe care le au, ei s-au hotărât să meargă în Est.

Vând bunurile familiei

Noemi are nevoie de cât mai multă gimnastică, de logoped şi de cât mai multe şedinţe de kinetoterapie. Trebuie să fie în permanenţă supravegheată de cineva, motiv pentru care mama sa nu lucrează. „Am aflat despre această clinică de pe Internet, precum şi de la alţi părinţi. Am fost la patru şedinţe acolo şi deja se văd primele rezultate. Fetiţa noastră a început să se sprijine în mâini, în picioare şi să vorbească cât de cât”, a declarat Corina. O şedinţă de kinetoterapie în Ucraina înseamnă două săptâmâni de tratament care costă 2.000 de euro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Suma alocată pentru România

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 2 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum o ora
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°