Sâmbătă seara, Laura şi Florian Câmpean petrec cu prietenii în acorduri de muzică braziliană. Prietenii noştri sunt neobosiţi, mai ales când vine vorba de distracţie în stil brazilian. Vocile lor cântă acompaniate de acorduri de chitară, de cavaquinho şi de tamburină.
E sâmbătă seara, e cald din nou („anotimpul" de toamnă-iarnă a durat doar vreo săptămână) şi e trecut de ora 6.00. Acasă, eu şi Florian, Olivia şi Marcelo, având în vizită cinci francezi, prieteni cu prietenii noştri. Florian le face caipirinha (un cocktail tradiţional brazilian) şi pregăteşte alunele, în timp ce eu îmi petrec timpul cu Sasha, sus în cameră, convingându-l să adoarmă. Nu vrea. Aude voci de jos, ciuleşte urechile şi vrea să vadă ce e afară, iar eu îl trag înapoi către masa de seară şi către somn.
Sincer, n-am niciun chef să cobor. Am nevoie de linişte. Şi de niţică intimitate. De măcar o seară fără lume, fără musafiri, fără mese întinse şi hăhăială, am nevoie de o seară cuminte. În care să stau să citesc. Sau să văd un film. Sau să scriu. Sau să stau doar aşa, cu mine.
Şi francezii pleacă: se duc să mănânce la restaurant împreună cu Oli şi Celo, iar eu răsuflu uşurată: „linişte, cel puţin pentru o oră e linişte!" Sasha cel mic adoarme. Cobor şi eu pe terasă, cu gândul la cartea ce mă aşteaptă să o termin de citit. Că de aia pe care vreau să o scriu nu
m-am apucat încă - n-am timp de atâţia musafiri!
Nu ajung să mă aşez în hamacul de pe terasă că şi aud sunet de chitară şi voci cântând încetinel către casa noastră. „Freddy şi Edu. Au venit să ne cânte." Freddy, Edu, Margarita şi Omcar ne pupau deja, în timp ce eu încercam să mă dezmeticesc.
Muzică braziliană şi samba
„E sâmbătă seara, deci e caipirinha musical", ne informează Freddy. „OK, comandante, zi-o pe aia cu «Canta Canta minha gente»" ne înviorăm noi, iar Florian se
