Economia României "suferă" alături de cea europeană ca urmare a efectelor crizei mondiale, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care crede că, atâta timp cât a beneficiat de pe urma boom-ului economic mondial, e greu de presupus că nu va exista şi riscul unei contagiuni din Grecia. "România este parte şi a fost "contaminată" de boom-ul economic global din ultimi zece ani. E greu de presupus că o contagiune pozitivă ar putea să existe şi că riscul uneia negativ
Economia României "suferă" alături de cea europeană ca urmare a efectelor crizei mondiale, a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, care crede că, atâta timp cât a beneficiat de pe urma boom-ului economic mondial, e greu de presupus că nu va exista şi riscul unei contagiuni din Grecia.
"România este parte şi a fost "contaminată" de boom-ul economic global din ultimi zece ani. E greu de presupus că o contagiune pozitivă ar putea să existe şi că riscul uneia negative e total eliminată. Suferim împreună cu economia europeană criza economică globală", a spus Vlădescu, întrebat dacă România va fi contaminată de situaţia din Grecia.
Ministrul a arătat că, în contextul actual al crizei economice, România a beneficiat de pe urma faptului că nu a existat şi o criză financiară şi nu a fost nevoie să fie "curăţite" bănci.
"Românii nu ar trebui să fie deprimaţi. Situaţia e complicată, dar situaţia nu e în niciun caz îngrozitoare. Situaţia nu mai este atât de strălucitoare ca în 2007, dar este infinit mai bună decât în 1997", a spus Vlădescu în cadrul emisiunii "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.
Autorităţile de la Atena se confruntă cu o criză a datoriilor (de circa 120% din PIB) şi au cerut formal, săptămâna trecută, activarea mecanismului de sprijin financiar cu o valoare de 45 de miliarde de euro stabilit de ţările din zona euro şi