Fostul primar al municipiului Baia Mare Cristian Anghel, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru fapte de corupţie, s-a prezentat, sâmbătă seară, la Penitenciarul Baia Mare, după ce perioada de întrerupere a executării pedepsei i-a expirat, informează Mediafax.
Fostul edil al municipiului Baia Mare va fi transferat la Penitenciarul Gherla cel mai probabil luni, iar acolo va ispăşi pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj.
În 2 aprilie, Tribunalul Maramureş a decis întreruperea, pentru 30 de zile, a executării pedepsei de doi ani şi şase luni de închisoare a lui Cristian Anghel, pentru rezolvarea unor probleme administrative de la Primăria Baia Mare.
Cristian Anghel a susţinut, sâmbătă, ultima conferinţă de presă înainte de a se întoarce în penitenciar şi i-a invitat pe participanţi - jurnalişti şi membri PNL - ca începând de luni să îl viziteze la Gherla.
Anghel le-a mulţumit celor care i-au fost alături în această perioadă - familie, colegi, jurnalişti şi avocaţi -, iar apoi a prezentat, punct cu punct, evenimentele legate de cazul său, de la deschiderea dosarului, în 2006, până la condamnarea sa de la Curtea de Apel Cluj, din luna martie a acestui an.
Fostul primar a invocat mai multe vicii de procedură legate de cazul său, spunând că el nu a fost ascultat după ce s-au casat sentinţele favorabile lui şi că cele două contestaţii în anulare depuse de el şi de municipalitate ar fi trebuit judecate de complete diferite.
Primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat, la jumătatea lunii martie, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă. De asemenea, judecătorii au pus sechestru pe bunurile primarului, acesta având de plătit Primăriei Baia