Capacele de canal din fontă vor fi schimbate la Cluj cu cele din material compozit, pentru a se pune capăt furturilor. În Cluj-Napoca, doar în decurs de o lună, hoţii de materiale feroase au făcut nevăzute capace de canal în valoare de 6.000 de lei.
Pentru a stopa furturile de capace de canal din Cluj-Napoca, dar şi din celelalte oraşe din judeţ, autorităţile clujene au recurs la o modalitate eficientă: schimbarea capacelor din fontă cu cele din material compozit.
Hoţii fură tot ce se poate fura, iar în ultimele luni au crescut cazurile de furturi în ce priveşte materialele feroase de pe domeniul public, de la capace de canal, până la elemente din liniile de tramvai. Numai în decurs de o lună au fost sustrase 25 de capace de canal din fontă, al căror preţ se ridică la suma de peste 6.000 de lei.
„Luna trecută s-au furat patru capace în două săptămâni, iar luna aceasta, în primele două săptămâni s-au furat 21 de capace de canal. Pierderile le suportăm noi, iar un asemenea capac din fontă costă circa 60 de euro“, ne-a spus Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş. O mare parte dintre capacele furate acopereau căminele de canal situate pe terenul asociaţiilor de locatari, motiv pentru care înlocuirea acestora a revenit în sarcina lor.
Soluţia companiei este de a înlocui toate capacele din fontă cu cele din material compozit, cum ar fi betonul. „Când găsim un capac de canal furat, acoperim groapa cu o tablă din oţel semnalizată, pentru combaterea accidentelor, urmând ca apoi să punem un alt capac. Am încercat şi cu capace cu balamale, însă s-au furat şi astea, au fost scoase cu totul din beton. Singura opţiune e să folosim capace din materiale compozit“, ne-a spus Croitoru.
Purtătorul de cuvânt susţine că va trece foarte mult timp, însă, până ce va fi acoperit oraşul plus alte şapte municipii cu asemenea capace.
H