Un vânzător ambulant, care a luptat în Vietnam, a prevenit un atentat ce urma să aibă loc, de 1 mai, în Times Square. Centrul oraşului New York a fost evacuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce poliţia a fost alertată în legătură cu prezenţa unei maşini pline cu explozibili.
New-yorkezii au scăpat, la mustaţă, de un atentat grav ce ar fi trebuit să aibă loc în Times Square din New York, graţie vigilenţei unui vânzător de tricouri. Acesta, veteran al războiului din Vietnam, a văzut ieşind fum dintr-o cutie din interiorul unei maşini, aflată într-o intersecţie aglomerată, şi a alertat un poliţist călare.
Agentul a chemat experţii în deminare care au descoperit în vehicul componentele unei bombe, notează CNN. Incidentul a fost raportat în jurul orei locale 18,30, când zona era înţesată de lume. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din New York (NYPD), citat de ABC News, în maşină s-au găsit trei tuburi cu propan, două canistre cu benzină, baterii, un ceas, fire.
„Erau elemente explozive, inclusiv praf de puşcă, gazolină, propan şi un fel de fire electrice ataşate unui ceas. Firele din jurul dispozitivului demonstrează că nu a fost vorba despre o muncă de amator", a subliniat poliţistul. Geniştii au folosit un robot pentru a dezamorsa bomba. Analizarea ei va necesita timp, fiind complexă.
În urma incidentului, sectorul a fost izolat, dar nu s-au depistat alte elemente suspecte. Hotelul Marriott din apropiere nu a permis nimănui să intre sau să iasă, iar un restaurant fast-food din zonă şi-a închis porţile şi a evacuat personalul.
De asemenea, persoanele aflate în diverse teatre din zonă nu au putut ieşi. Un martor ocular a declarat la CNN că în vehiculul suspect s-a produs iniţial o explozie, iar apoi a început să iasă fum dintr-o cutie neagră aflată în interiorul maşinii.
Incidentul amint