Fact, oarecum paralel cu textul, insa exista legatura:
Stati de vorba cu un vechi coleg, despre zilele de scoala petrecute impreuna. Il intrebati daca-i este dor de acele vremuri, cand nu aveati nici o grija.”Deloc, nu am nici un fel de regrete, ma bucur ca s-au dus”, spune el. In timp ce vorbeste insa, isi trece degetul pe sub ochi, sau in zona ochilor. Unui om obisnuit acest gest nu i-ar spune nimic poate (mentionez, omul nu se scarpina) insa unui observator, pasionat de gesturile care ne tradeaza (cum sunt si eu, saptamana viitoare o sa va dau niste ponturi) acest gest indica adevaratele sentimente ale omului.Desi acesta sustine sus si tare (by the way- gestul de mai devreme este un indicator comportamental) ca nu are regrete, o parte a creierului sau, il impinge sa stearga o lacrima imaginara! Asadar, desi voi auziti “nu am regrete”, omul tine in sinea sa adevarul ”de fapt, da, am regrete, duc dorul acelor vremuri”. Se poate ca el sa nu realizeze ca v-a oferit un indicator care sa va conduca la adevaratele lui sentimente, insa, de fapt, asa s-a intamplat.
*
Cineva imi spunea recent ca nu are prea multe regrete in viata (domnul are o varsta inaintata, deci, are ceva “viata” in urma) de fapt, daca sta sa se gandeasca bine nu are niciunul.
L-am privit mirata si am vrut sa protestez spunandu-i ca bate campii si dealurile planetei cu drag si spor, insa m-am abtinut, asa cum fac in mare parte a timpului cand ma aflu in preajma sa, in primul rand datorita respectului.
Apoi, gandindu-ma la o idee pentru acest text, am realizat ca marea majoritate a oamenilor sustin ca nu au regrete, unii doar pentru ca da bine. Arata bine, precum o papusa gonflabila bine realizata si goala pe dinauntru, sa spui in gura mare ca nu ai regrete, ca esti impacat cu tine insuti.
In fapt insa, regretele exista in fiecare dintre noi. Bine ascunse, pitite in c
