Lech Kaczinsky îşi doarme în prezent somnul de veci alături de regii Poloniei şi de alte mari personalităţi ale acestei ţări în catedrala Wawel de la Cracovia. Un somn de veci care nu se anunţă însă şi liniştit. Mulţi polonezi i-au contestat acestui preşedinte mort în condiţii tragice dreptul de a-i avea ca ve­cini de mormânt pe Ian Sobieţki, salvatorul Vienei, sau pe marele poet Adam Mickiewicz. Ciudată soartă au unii şefi de stat, pe care moartea îi propulsează pe un piedestal mai mare decât cel pe care i-ar fi aşezat viaţa. Nu vom şti niciodată cum l-ar fi judecat posteritatea pe John Fitzgerald Kennedy, dacă n-ar fi fost asasinat în plină glorie, şi încă sub obiectivul unei camere de filmat... Tot moartea i-a făcut celebri şi pe un Che Guevara, şi pe un Salvador Allende. Are ea, moartea, acest obicei cu unii oameni: le frânge aripile, dar îi propulsează în istorie, le oferă câte un loc preţios şi inconfundabil în panteonul comediei umane.

Un comentator francez, gură rea de altfel, spunea în ajunul înmormântării lui Lech Kaczinsky că a devenit mult mai "mare" ca preşedinte acum, că e mort, decât atunci când era în viaţă. Ciudată însă ideea celor care au vrut cu tot dinadinsul să-i depună sicriul într-un loc atât de prestigios precum Catedrala Wawel. În Franţa nu i-ar fi trecut nimănui prin gând să înmormânteze vreun preşedinte decedat recent în catedrala Saint-Denis din nordul Parisului, unde sunt înmormântaţi regii Franţei. O mare personalitate precum generalul De Gaulle, care simbolizează rezistenţa în anii nazismului şi chiar onoarea militară a Franţei, îşi doarme somnul de veci într-un mic ci­mitir de ţară, în localitatea Colombay-les-Deux-Eglises, un sat în care distinsul om de stat avea obiceiul să se ducă să reflecteze în timpul vieţii. Un preşedinte care şi-a lăsat puternic amprenta asupra Franţei, socialistul François Mitterrand este şi el înmo