Când citeşti despre Dieter Nisipeanu, îţi sar în ochi câştigarea europeanului de şah din 2005, locul 3-4 la mondialul american din '99 şi, chiar dacă pierdut, meciul cu bulgarul Veselin Topalov. Aşa că te duci spre el oarecum temător, gândind că marele maestru îţi va arunca, zeflemitor, vreo două vorbe. Te gândeşti chiar că ar fi îndreptăţit să facă asta, doar presa de sport îşi umple paginile cu femei de fotbalişti.
Dar omul vorbeşte liber, glumeşte mereu, râde şi are câte o poveste pentru fiecare campionat la care a participat. "Eram în Siberia, la Khanty-Mansiysk. Era un frig de -35 de grade. Şi trebuia să plecăm. Avionul de la Moscova costase 100 şi ceva de euro, la întoarcere ne-au cerut 350 de euro. Cred că se gândeau cât eşti de disperat să pleci şi se jucau cu tine. Oricum, puteau să ne citească mai bine. Dacă ar fi cerut 500, tot le-am fi dat".
Apoi, alte poveşti, din Serbia în război, din Columbia cu miliţiile şi armata pe străzi, şi de prin alte bucăţi de Glob, cu transportoare de rachete, "care te depăşesc în mijlocul oraşului". Şahistul are 34 de ani, un păr blond şi lung, strâns în coadă, şi privire de om inteligent. Se fereşte să vorbească despre televiziuni, moravuri. Însă parcă nici nu ai vrea să-l auzi şi pe el vorbind despre astea, doar e cel mai mare şahist al României.
"Văd mai bine, dar joc mai prost"
"Asta e frumos în şah. Nu câştigi mulţi bani, dar mergi, vezi lumea, cunoşti oameni, culturi"
Acum, este pe locul 68 mondial, dar a avut şi perioade mai bune. În octombrie 2005, după europeanul câştigat la Varşovia, a urcat până pe 15. De altfel, poziţia din martie, 68, este cea mai slabă a sa din ultimii şapte ani. "Ştii cum e? Văd mai bine, dar joc mai prost", spune, cu sinceritate, Dieter Nisipeanu.
Spune că simte că ştie mai multe, că experienţa sa este mult superioară celei de acum câţiva
