Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A tras 20 de metri un camion de 7 tone

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Szabo Sandor, un sportiv din Ungaria, a ridicat alte două tone și jumătate în cadrul competiţiei de la Carei. Patru echipe de sportivi din România, Ungaria şi Serbia s-au întrecut ieri la Carei la „Strongs Man“.

VEZI AICI GALERIE FOTO

În doar 23,44 de secunde sportivul maghiar Szabo Sandor, de 35 de ani, a tractat un camion de peste șapte tone pe o distanță de 20 de metri. În cadrul concursului de la Carei a mai ridicat ieri de 13 ori un buștean de 145 de kilograme, a cărat pe umeri două geamantane de 250 de kilograme și a dus în spate o greutate de 347 kilograme. Sportivul spune că pentru a ajunge la astfel de performanţe a avut nevoie de ore întregi petrecute zilnic în sălile de sport, de mese regulate, din trei în trei ore, vitamine și de multă ambiție. Szabo Sandor este unul dintre cei mai puternici oameni din Ungaria, iar în anul 2008 și-a trecut în palmares recordul mondial de genuflexiuni cu 420 de kilograme de greutăți în spate. Tot în 2008 a fost declarat cel mai puternic om din Ungaria. Greutatea sa corporală măsoară 160 de kilograme. Ieri, la Carei, alături de colegul său de echipă Sarai Istvan, s-a calsat pe locul II la concursul internațional „Strongs Man“.

„Trebuie să te naști pentru un astfel de sport“

„Pentru un astfel de sport trebuie să te naști. Nu oricine poate să se antreneze într-un ritm atât de dur. Acest sport presupune multă muncă fizică, iar întinderile și rupturile musculare sunt fenomene cu care ne-am obișnuit. Medicii noștri nu sunt de acord cu ritmul în care ne antrenăm și ne sfătuiesc să ne retragem, însă nu ne conving“, a declarat sportivul maghiar, care participă anual la aproximativ 20 de competiții. De-a lungul anilor a suferit numeroase accidente musculare, pe care le consideră minore, însă nu a renunțat la pasiunea sa pentru ridicat greutăți. A fost sfătuit în repetate rânduri să renunțe. „Medic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 37 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 54 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 28 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 15 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°