Fostul senator PSD Vasile Dâncu scrie, pe blogul său , că lustraţia automată nu mai poate funcţiona şi că specificarea incorectă a categoriilor lustrabile ar face legea inoperabilă sau i-ar limita aplicabilitatea, opinând totodată că, dacă legea era aplicată în 1990, "am fi scăpat de epoca Iliescu", potrivit Mediafax.
Dâncu menţionează că nu a fost activist şi nu a avut nicio funcţie politică înainte de 1989. El mai spune că a fost primul în PSD care a militat, în 2006, pentru ca PSD să accepte "un decont cu trecutul", inclusiv o lege a lustraţiei. "A fost începutul acţiunii unora din partid de a mă lustra din PSD. Operă aproape finalizată în ultima vreme, cu largul meu concurs", a comentat el.
"Astăzi lustratia se referă mai mult la stafii, pare mai mult un test psihologic al îndepartării de trecut. Încă peste 50% din populaţie spune în sondaje că trăiam mai bine înainte de 1989. Dar societăţile trebuie să primescă semnele schimbării de la elite, orice schimbare de mentalitate este un proces de durată în care gesturile semnificative ale elitelor împing lumea spre un nou orizont", este de părere Dâncu.
Dâncu spune că, din cele patru modele de lustraţie cunoscute în practica socială, după 20 de ani, nu crede că lustraţia automată mai poate funcţiona. "E şi prea târziu şi nici nu cred că mai ajută la ceva. Ar fi cel mai bun mod de a ucide legea, deoarece caracterul indiscriminant al legii ar constitui o pedeapsă colectivă ce încalcă drepturile fundamentale ale omului", apreciază el, menţionând între altele dreptul la opinie.
În opinia sa, specificarea incorectă a categoriilor lustrabile face legea inoperabilă sau îi limitează aplicabilitatea, "iar cei de la Curtea Constituţionala ar găsi rapid motive de a o arunca la coş pentru încă o perioadă".
"Dar legea este necesară ca formă de reconciliere şi de transparenţă. Sau ca un act de recunoaş