Ca urmare a retrocedării terenurilor şi a interdicţiei de a călătorii pe drumurile publice, cibanii nu mai practică transhumanţa.
La câţiva kilometri de central oraşului, în locul numit „Între Olturi", se afla în această dimineaţă, o turmă de mioare. Baciul, Gheorghe Iorga, de 40 ani, avea grijă de cele 350 de oi, fiind ajutat de căţeluşa Fifi. „Aceastea sunt singurele oi care mai poate fi văzute în Râmnic. Au mai fost două turme de oi care au coborât de la Voineasa, pe timpul ierni, dar pe 15 aprilie 2010 au urcat din nou la munte. La Voineasa, ciobanii au munţii lor şi nu mai sunt nevoiţi să plece în transhumanţă", spune baciul. Căţeluşa Fifi mai dă o roată şiu aduce câteva mioare care se îndepărtaseră de turmă. „Ciobanii au cam dispărut azi, iar creşterea oilor nu mai e o afacere profitabilă. Eu sunt angajat la patron, dar mă ocup cu oieritul de mic copil. Am avut sute de oi, tata fiind cioban, dar le-am vândut. Azi, lâna nu are căutare şi i se dă foc pentru că nu o cumpără nimeni. Produsele lactate nu prea ai unde să le vinzi, iar închirierea terenurilor pentru păşunat costă foarte mult", povesteşte Gheorghe Iorga.
Bătuţi cu propriile toiage
Puţinii oieri care nu au renunţat la această îndeletnicire nu mai pleacă în transhumanţă. Turmele care depăşesc 100 de mioare nu mai au voie să se deplaseze pe drumurile naţionale, iar atunci când trec pe terenurile retrocedate proprietarilor, ciobanii sunt bătuţi şi agresaţi de localnici. „Am ajuns să nu mai plecăm cu toiagele după noi, deoarece ne-au bătut localnicii cu propriile bate pentru că le-am călcat cultura de grâu. Ne-au furat chiar şi bagajele de pe măgari. Nu mai sunt vremurile care erau până în anul 1989. Meseria de cioban a dispărut ca profesie, iar eu voi pleca peste două săptămâni la muncă, în agricultură, în Germania, deşi am un patron cumsecade", precizează Ior
