Steaua este un bibelou care a fost frumos cândva, dar pe care acum trebuie să-l arunci la gunoi.
Dacă un tip, care s-ar fi pretins Nostradamus în cartea de identitate, mi-ar fi spus acum 4-5 ani că ierarhia Ligii I din momentul ăsta ar fi arătat cu patru provinciale pe primele patru poziţii, cu siguranţă, l-aş fi luat la pietre. Adică jucăm sfert de finală în Europa, Rapid - Steaua în 2006, şi nu putem să menţinem ritmul? Jenant.
Dar, totuşi, frumos. Din Gigi Becali, falnic, căţărat pe Maybach, în Piaţa Universităţii, au mai rămas câteva fracţiuni de secundă într-un spot la un post de profil. Restul s-a spart, mai sunt doar cioburile unei vaze primite la cununie dar făcute ţăndări la cutremur. Cam asta e Steaua: un bibelou care a fost frumos cândva, dar pe care acum trebuie să-l arunci la gunoi. Asta, în timp ce Rapidul e aproape la trei ani de nicio participare în cupele europene. În Giuleşti a mai rămas doar Marius Constantin şi tabela, singurele lucruri vii care mai amintesc de acel forcing al vişiniilor către ultimele faze ale Cupei UEFA.
Provincia s-a trezit, lent dar evident. Iancu dă din gură mai repede decât pasează jucătorii Timişoarei, Urziceniului nu i s-a topit ambiţia, CFR Cluj nu se lasă mai prejos şi foloseşte toate mijloacele bucureştencelor înainte de 1989, iar Vasluiul lui Porumboiu n-are pic de jenă. Astea sunt coordonatele succesului din provincie. Dar când Astra bate CFR, iar Alba Iulia pe Steaua, nu putem spune că e un campionat puternic. E doar interesant şi foarte slab.
