Despre Iulius Caesar s-au scris mii şi mii de pagini. Oricine a trecut printr-o şcoală a aflat despre înălţarea şi decăderea ilustrului conducător roman şi despre modul în care a fost asasinat de un grup de conspiratori: cu 23 de lovituri de pumnal, în plină şedinţă a Senatului. Culmea! Aproape toţi cei care s-au înghesuit să-i curme viaţa se bucuraseră de mărinimia şi clemenţa lui.
Prin urmare, derularea faptelor este ştiută. Şi totuşi, "Idele lui martie", un roman care povesteşte ultimele zile ale cuceritorului Galiei, se parcurge cu sufletul la gură, ca şi cum ai dori ca, printr-un miracol, să asişti la un alt deznodământ. Valerio Massimo Manfredi posedă scriitura perfectă pentru un thriller istoric şi politic. El foloseşte un stil elegant, rafinat, pentru o istorie palpitantă, atroce şi bine documentată.
Personaje vestite de la sfârşitul secolului I înainte de Hristos - Cicero, Cleopatra, Antonius, Brutus şi, desigur, Caesar - capătă o asemenea pregnanţă în descrierea acestui autor, încât par nişte prezenţe familiare oricăruia dintre noi, ca şi cum ne-ar fi contemporani şi i-am putea oricând întâlni pe stradă. Iar taberele care se confruntă, mai întâi în secret, apoi în văzul tuturora, au obiectivele extrem de bine conturate. Unii vor să salveze republica de un tiran; partizanii acestuia vor să-şi păstreze privilegiile, dorind sporirea prerogativelor lui.
De altfel, acest roman este, în primul rând, o meditaţie asupra Puterii, a modului în care ea se acaparează, se conservă sau se pierde, şi de-abia pe urmă istoria unui asasinat celebru.
Roma acelui timp este descrisă ca un oraş corupt, putred, în care conspiraţiile se ţin lanţ, din dorinţa unora de a-i supune pe ceilalţi. Zvonurile se răspândesc cu o viteză ameţitoare, la orice colţ de stradă sau prin taverne dai de iscoade, în fiecare noapte au loc întâlniri conspirative, mesaje se primesc
