Partidul Social Democrat a achitat acum şase zile elicopterul roşu utilizat în perioada campaniei electorale pentru alegererile prezidenţiale din 2009, acesta fiind folosit în regim de taxi, au declarat surse din conducerea PSD.
Conform acestora, "proprietarul elicopterului este o persoană prea amabilă şi cumsecade", motiv pentru care s-a urgentat plătirea tuturor restanţelor către acesta. Mai mult, social-democraţii ar dori să mai folosească acel elicopter în regim de taxi atunci când va fi nevoie.
Mai citiţi şi:
Spectrul falimentului la uşa PSD. Cristian Pârvulescu: „Două milioane de euro datorie echivalează cu un faliment”
Cine a plătit pentru campaniile lui Băsescu şi Geoană
În campania pentru alegerile din 2009, din cauza programului foarte încărcat al deplasărilor prin ţară, PSD a colaborat cu firma Cobrex Trans SRL, care a rezervat nonstop un taxi aerian.
În prezent, datoriile PSD se cifrează la 8 milioane de euro, şase milioane de euro fiind suma acumulată în ultima campanie pentru prezidenţiale, iar două milioane - suma restantă din precedentele campanii prezidenţiale. În aceste condiţii, conducerea PSD a redus la maxim cheltuielile cu personalul, cu telefoanele, cel mai mare salariu al funcţionarilor de la sediul central al PSD fiind de 2.000 de lei, au susţinut sursele citate.
Pentru a mai combate criza la partid, conducerea PSD a stabilit ca fiecare organizaţie judeţeană să contribuie cu câte 5.000 lei lunar, pentru a se putea acoperi cheltuielile curente la sediul central al formaţiunii.