Locatarii care lasă bălăriile să crească în voie vor fi amendaţi. Ameninţările vin din partea edililor oraşului care, prin munca locuitorilor, vor ca Piatra Neamţ să-şi merite titulatura de „Oraş Verde“.
În oraş sunt zone în care buruienile şi iarba sunt lăsate să crească în neştire şi creează un aspect dezolant. Un astfel de peisaj poate fi văzut în vecinătatea Pieţei Mărăţei.
„Aici au fost şi lucrările la faţadele blocurilor, iar urmele de şantier au rămas pe spaţiul verde“, se scuză Mariana Petrică, o femeie care locuieşte în zonă. Pietreanca admite însă că mare parte din zona invadată de buruieni nu a fost niciodată aranjată, dovadă fiind urmele cărărilor pe care oamenii şi le-au făcut prin iarbă ca să scurteze drumul.
„Ce rost are?“
„Prin Centru poţi să faci tot felul de aranjamente cu flori că ţine, e lumea mai civilizată, dar în cartier, dacă mă apuc să plantez ceva, nu ţine. Şi atunci ce rost are ?“, se întreabă pensionarul Grigore Constantin.
Omul este supărat şi pe câinii care umblă liberi prin cartier şi care, în opinia lui, nu fac altceva decât să întreţină mizeria din zonă. „Primăvara trecută plantasem nişte floricele sub geam, că stau la parter. Au trecut într-o noapte câinii, iar dimineaţă totul era la pământ“, mai spune pensionarul.
Piatra Neamţ a fost desemnat anul trecut cel mai verde oraş din ţară, în urma unei campanii de mediu derulată la nivel naţional.
Ca să păstreze această titulatură, autorităţile locale au actualizat „Regulamentul privind normele de gospodărire, întreţinere, curăţenie şi estetică a oraşului“, iar edilii le cer acum cetăţenilor să se implice în amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din jurul blocurilor, a spaţiilor comerciale şi a instituţiilor.
„Apelăm la disponibilitatea dumneavoastră de a susţine iniţiativa Pimăriei pentru ca zonele