„Non nocere!” („Să nu faci rău!”) este imperativul primordial al oricărui act medical. Cel ce abdică de la acest principiu are ca singură opţiune pentru a-şi salva numele şi onoarea nobilei bresle renunţarea la profesiunea de medic.

De altfel, în China antică doctorii erau plătiţi doar atât timp cât pacienţii lor erau sănătoşi.

În România modernă, medicul care îşi ciopârţeşte pacientul este iertat. Zilele trecute, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul făcut de Colegiul Medicilor împotriva deciziei de a-i retrage dreptul de a profesa celui care în urmă cu şase ani avea să intre în analele urologiei româneşti. Incizii celebre care au retezat fără speranţă de leac plăcerile erectile ale unui bărbat.

Felcerul cu bisturiu a primit atunci un an de închisoare cu suspendare. Colegiul Medicilor i-a retras acum doi ani dreptul de a profesa. Însă, contrar codului de onoare de care pomeneam, doctorul a atacat în instanţă decizia, iar aceasta a hotărât să-i reacorde dreptul de a purta halatul alb, însă fără posibilitatea de a realiza intervenţii chirurgicale.

Dacă motivele care au provocat celebrul dezastru medical pot fi omeneşte înţelese, de neînţeles este înverşunarea cu care cel ce a mutilat o dată un om încearcă să-şi redobândească dreptul de viaţă şi de moarte asupra semenilor săi, în ciuda eşecului său răsunător. În logica lui simplă, gâdele bărbăţiilor consideră că le poate fi şi tămăduitor, că doar, voba românului, leacul cel mai bun este să tai răul de la rădăcină.

La fel de impotentă pe cât de oarbă, emasculată de ani buni de o mulţime din ce în ce mai mare de incompetenţi, prin acest verdict Justiţia şi-a mai secţionat o felie din credibilitatea-i şi aşa flască, oferindu-i doctorului o ultimă şansă: aceea ca numele său să intre în masa vocabularului limbii române ca substantiv comun, etalon al incompetenţei medicale. Un ciom, doi ci